Concert la Muzeul „ASTRA”
Marți, 6 iulie 2021, ora 19.00
Muzeul civilizației populare tradiționale „ASTRA”Strada Pădurea Dumbrava nr. 16, Sibiu
Accesul la concertele SoNoRo Conac este liber și se face pe bază de invitație sau rezervare, în limita locurilor disponibile, la: rezervari@sonoro.ro sau 0741.190.470.
În anul 2020 am deschis seria concertelor în grădinile conacelor, pe domeniile palatelor și lângă zidurile bisericilor fortificate, dar și apetitul publicului pentru această îmbinare a armoniei muzicii cu cea a naturii, și în acest an sunt programate concerte în aer liber.
Prin urmare, și ediția aceasta va aduce publicul în mijlocul naturii, “Pe un picior de plai, pe o gură de rai”. Titlul ediției este o celebrarea a frumuseții naturii în care au avut loc anul trecut concertele și în a cărei măreață catedrală vom mai reveni la fiecare ediție. Totodată, inspirația folclorică a titlului ediției ne-a condus firesc și spre celebrarea patrimoniului arhitectural românesc, atât de bogat și de divers.
Am ales pentru această celebrarea a celor două, natura și arhitectura tradițională, cel mai potrivit loc: Muzeul Civizilației Populare Tradiționale “ASTRA”. Amplasat în rezervaţia naturală „Dumbrava Sibiului”, este cea mai vastă structură etno-muzeală din România și unul dintre cele mai mari muzee în aer liber din lume.
Sperăm ca și prin acest concert să atragem public din toată țara pentru a descoperi bogăția și frumusețea acestui muzeu și a arhitecturii tradiționale românești.
Program
George Enescu (1881-1955)
Aubade pentru trio de coarde în do major
Stan Golestan (1875-1956)
Arioso e Allegro de concert pentru violă și pian
Piotr Ilici Ceaikovski (1840-1893)
Meditație pentru vioară și pian nr. 1, op. 42
Gaspar Cassadó (1897-1966)
Intermezzo e Danza Finale din Suita a III-a pentru violoncel solo
George Enescu (1881-1955)
Andante molto espressivo din Sonata pentru Pian nr. 1 în fa diez minor, op. 24, pentru pian solo
Ernst von Dohnányi (1877-1960)
Serenadă pentru trio de coarde în do major pentru vioară, violă și violoncel, op. 10