Catedrala “Sfântul Nicolae” din Oradea este catedrala Episcopiei Greco-Catolice de Oradea Mare, o episcopie greco-catolică înființată de papa Pius al VI-lea la 16 iunie 1777. Construcția catedralei s-a făcut în perioada 1800–1810, pe locul unei mici biserici greco-catolice, demolate pentru a face loc noului așezământ de cult. Vechea biserică a existat în acest loc încă din a doua treime a secolului al XVIII-lea. Proiectului a fost inițiat de episcopul greco-catolic Ignațiu Darabant şi a fost finalizat de episcopul Samuel Vulcan. Iniţial catedrala dispunea de un turn asemănător Bisericii cu Lună, distrus de un incendiu în 1836. Turnul actual, care reprezintă o îmbinare a stilului neobaroc cu cel bizantin, a fost ridicat abia în 1870. După cele două incendii devastatoare din anii 1836 şi 1907, episcopul Demetrie Radu îi încredinţează proiectarea noului coif al turnului unuia dintre cei mai prestigioşi arhitecţi ai timpului: Rimanoczi Kalman jr. Clădirea are planul în formă de cruce, tavan boltit și o cupolă centrală pictată cu scene biblice. Acoperișul baroc al turnului a fost terminat în 1803 și a ars de două ori în 1836 și în 1907. Actuala formă a turnului a fost concepută de Giovanni Quai și a fost executată între anii 1910-1912. Concepţia arhitecturală este de tip clasicizant: pilaştrii sunt aplatizaţi, capitelurile sunt sobre, la fel ca şi soclurile. Cele patru arcade ce conţin ferestrele pornesc de la baza edificiului, arcuindu-se asemeni unor monumentale arcuri de triumf. Turnul vestic elansează volumetria edificiului. Deşi la exterior coiful înscrie o notă aparte în raport cu spiritul neo-clasic al arhitecturii bisericii, în interior arabescurile, ghirlandele şi volutele profilului său se regăsesc în plastica decorativă pictată în interior de către pictorul budapestan Szirmai Antal în 1892. Scenele din Noul Testament pictate de Szirmai continuă spiritul barocului tîrziu: compoziţii pe diagonală, apariţii miraculoase redate în racursi, gestică largă, retorică, veşminte asemeni draperiilor învolburat, toate scele fiind pictate în tehnica iluzionismului optic.

Iconostasul este o piesă deosebită ca valoare decorativă. Conform tradiţiei bizantine, el este împărţit în trei registre decorate somptuos. Tabloul central, ce are ca temă “Coborârea de pe cruce”, este inspirat din lucrarea lui Rembrandt. Ca piese decorative cu totul remarcabile menţionăm cele două trepiede monumentale aurite cu portretele împărătesei Maria Tereza şi a Iosif al II-lea acoperite de medalioanele Sfintei Fecioare şi ale lui Iisus Hristos. Ele sunt concepute în spiritul artistic al Curţii vieneze folosind recuzita decorativă a stilului “Zopf”. În 1948, Biserica Greco-Catolică este interzisă în România și clădirea își pierde statutul de catedrală episcopală. Va fi dată în folosința Bisericii Ortodoxe Române ca biserică parohială, până în 2005, când va fi restituită Episcopiei de Oradea Mare. Prima liturghie greco-catolică a avut loc, după 57 de ani de întrerupere, la 20 noiembrie 2005, cu participarea a peste 100 de episcopi, preoți și diaconi.