Cazinoul din Constanța
Bld. Regina Elisabeta, nr. 4, Constanța
Cazinoul din Constanta, simbolul celui mai mare port din România, a fost construit în perioada 1904-1910, la inițiativa regelui Carol I. În acea zonă existase anterior, între 1880 și 1902, o construcție din lemn numită cazină, adică un spațiu pentru spectacole de teatru și baluri.
Planurile pentru noul cazinou au fost concepute inițial de arhitectul Petre Antonescu, care proiectează o clădire într-un stil inspirat din tradițiile artei românești. După finalizarea fundațiilor, Primăria schimbă planurile și construirea cazinoului îi este încredințată arhitectului franco-elvețian Daniel Renard. Acesta concepe o clădire în stil Art Nouveau, care este terminată în 1910 și inaugurată în prezența Principelui Ferdinand, reprezentând cel mai mare edificiu de acest fel de pe teritoriul României. În scurt timp de la deschidere, Cazinoul devine celebru în Europa, jocurile de noroc reprezentând o atracție nemaivazută, iar oamenii înstăriți din întreaga lume fiind nerăbdători să îl descopere.
Parterul avea un hol de primire, care continua cu o scară impunătoare în trei rampe către etaj, spre nord fiind amplasate un bufet cu laborator, o sală de lectură, două săli de joc şi una de biliard. La etaj se afla o sală de spectacole. În data de 20 august 1916, când au început bombardamentele asupra Constanței, Cazinoul a fost folosit de Crucea Roșie ca spital de campanie. Din 1944, Cazinoul a devenit gazda trupelor germane, iar din anul 1948 a adăpostit Casa de Cultură a Sindicatelor. În perioada comunistă în interiorul lui au funcționat un restaurant și un cinematograf. Ultima reparație majoră a fost făcută între anii 1986-1988, iar noi lucrări de restaurare au început în 2020.