Aflat la cca 80 km de București, Domeniul Cantacuzino de la Florești este una dintre puținele mărturii rămase aproape intacte ale României din La Belle Epoque. Pe acest domeniu întins, care nu reprezenta decât o mică parte a moșiei Cantacuzinilor, familie imperială bizantină stabilită în Țara Românească încă din sec. al XVI-lea, Gheorghe Grigore Cantacuzino, zis „Nababul”, a edificat un al treilea palat. Palatul de la Florești, supranumit și „Micul Trianon”, pentru că în proiectarea sa arhitectul Ion Berindey s-a inspirat din arhitectura palatelor Micul și Marele Trianon, situate în grădina Palatului Versailles, se voia apogeul operei de o viață a lui Grigore Cantacuziono, alături de Palatul Cantacuzino din București, situat pe Calea Victoriei, care adăpostește în prezent Muzeul Național „George Enescu”, și castelul de la Zamora.

Din păcate, Gh. Grigore Cantacuzino nu a apucat să inaugureze palatul, iar apoi „Micul Trianon” de la Florești a avut o soartă nefericită, devenind în final o ruină. Castelul fusese conceput ca un ultim cadou dedicat soției sale Ecaterina, născută Băleanu, ale cărei inițiale „CC” (Caterina Cantacuzino) se mai văd și astăzi, împletite pe fațada occidentală a palatului.