Pinacoteca Arad

Piața Enescu, nr. 1, Arad

Deschisă odată cu inaugurarea Palatului Cultural, la 26 octombrie 1913, pinacoteca a însemnat o expoziție de artă preponderent maghiară, cele mai reprezentative lucrări provenind din custodia oferită de Muzeul de Arte Frumoase din Budapesta. Pentru 20 martie 1927, memoria spațiului destinat galeriei reține primul insert, cu caracter permanent, de artă românească. Pictura italiană, flamandă, franceză, austriacă, maghiară, românească, piese de mobilier sau tapiserie și sculpturi au intrat în colecție după 1949.

Galeria de artă a funcționat în același amplasament – la etajul II, în aripa laterală stângă –, divizat într-un număr variabil de săli în funcție de organizările tematice. În primăvara anului 1977, aceasta a fost demontată, arta fiind înlocuită cu noul concept dezvoltat de istoria contemporană: „Construirea societății socialiste multilateral dezvoltată”.
Pictura cu apartenență la spațiul central-european, încadrată cronologic secolului XIX, revine, în luna mai 2022, după o discontinuitate de aproape jumătate de veac, în sălile cu luminator din Palatul Cultural.
În expoziție, se remarcă – prin dimensiunile sale impresionante – una dintre cele mai mari lucrări mobile, cu subiect religios, din estul Europei – tripticul „Înmormântarea lui Christos”, pictat de Feszty Árpád.