Teatrul Municipal „Maior Gheorghe Pastia”
Str. Republicii, nr.71, Focșani, județul Vrancea
Construcția teatrul „Maior Gheorghe Pastia” a fost realizată prin donația făcută de maiorului în rezervă Gheorghe Pastia, terenul fiind pus la dispoziție gratuit de municipalitatea orașului Focșani.
Lucrările pentru construcția clădirii au avut loc între anii 1908-1913, după planurile arhitecților Constantin Ciogolea și Simion Vasilescu, iar inaugurarea s-a făcut în data de 22 noiembrie 1913, cu spectacolul „Fântâna Blanduziei” de Vasile Alecsandri, în montarea Companiei Dramatice a Teatrului Național din Iași, aflată sub conducerea lui Mihail Sadoveanu.
Maiorul Gheorghe Pastia a avut în vedere și funcționarea ulterioară a teatrului, astfel că a creat un fond care i-a purtat numele și căruia i-a lăsat prin testament întreaga sa avere. De asemenea, a fost creat Ateneul Popular „Maior Gheorghe Pastia”, o construcție realizată cu fondurile donate de maiorul Pastia, iar veniturile obținute din activitatea acestuia aveau ca obiectiv întreținerea teatrului.
În această cladire au fost susținute spectacole până în anul 1987, când activitatea a fost întreruptă. Dupa anul 2000 Primăria orașului Focșani, împreună cu Consiliul Județean Vrancea, a finanțat lucrările de consolidare și restaurare, iar teatrul a fost redeschis în anul 2004.
În memoria ctitorului teatrului, pe esplanada din fața Teatrului Municipal a fost amplasat bustul în bronz al maiorului Gheorghe Pasti, realizat de sculptorul Gabriel Tăicuțu.