The King’s House, Viscri

The King’s House, Viscri

Casa din Viscri a Regelui Charles al III-lea este deschisă publicului anual în perioada aprilie – octombrie. Proprietatea tradițională săsească din satul Viscri, parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, găzduiește în șura reconvertită expoziția permanentă de artă și carte botanică Transylvania Florilegium, precum și o serie de expoziții temporare.

„Întrucât turiștii care vizitează Viscri au fost întotdeauna dornici să vadă și să afle cât mai multe despre legătura pe care Majestatea Sa Regele Charles al III-lea o are cu satul, Fundația Regelui a decis în 2021 să transforme casa din Viscri într-o casă deschisă publicului, care vorbește despre pasiunea acestuia pentru arhitectura tradițională, agricultura durabilă, protecția biodiversității și a valoroasei noastre moșteniri culturale — cu alte cuvinte, despre dragostea Majestății Sale pentru România.” – Mihai Grigore, Administrator The King’s House Viscri
Picturile florilegiului au fost create de unii dintre cei mai buni artiști botanici contemporani din lume, care timp de 5 ani au vizitat Transilvania, studiind flora din zona proprietăților MS Regele Charles al III-lea din Viscri și Valea Zălanului. În florilegiul Transilvaniei, informații științifice însoțesc fiecare dintre cele 124 de ilustrații botanice, grupate în două volume care vor aduce la cunoștință diversitatea și frumusețea florei transilvane și vor inspira oamenii să ajute la conservarea acesteia.

Vizitând Casa Regelui, turiștii pot afla informații despre proiectul „Ambulanța pentru Monumente”, lansat în 2016 pentru a salva sutele de clădiri de patrimoniu din România printr-o rețea de organizații active de patrimoniu. Intervențiile de urgență sunt efectuate de experți, studenţi şi meşteri instruiţi pe bază de voluntariat cu sprijinul comunităților și autorităților locale. În centrul proiectului din fiecare regiune este un kit de intervenție – o camionetă echipată cu unelte, echipamente și materiale de construcție. Încă de la începuturi proiectul este sprijinit de The Prince’s Foundation (acum The King’s Foundation), organizație prezidată de Majestatea Sa Regele Charles al III-lea. „Ambulanța pentru monumente” a câștigat premiul publicului în cadrul ediției din 2020 a Premiilor Europene pentru Patrimoniu.

În timp ce se plimbă prin grădină, vizitatorii vor afla informații despre școlile de vară organizate de Fundația regelui în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România (OAR), precum și despre un proiect special de grădinărit implementat pentru copiii din sat.

Peste 38.000 turiști români și străini au trecut pragul casei regelui în anul 2023. Vizitând casa din Viscri, redeschisă sezonul acesta sub numele „The King’s House”, turiștii vor descoperi o gospodărie săsească simplă, tradițională și pot degusta produse locale în cafenea. Magazinul de suveniruri aduce în prim-plan o selecție de produse de la artiști și artizani locali. Cea mai mare parte a profiturilor generate de casă sunt direcționate către proiecte în folosul comunității.